Însă mai departe dezvoltarea continuă ca un model propriu zis, deci recurge şi  la unelte specifice ştiinţei. În faza sa finală, modelul economic devine aproape un exerciţiu matematic. Expresia modelului economic recurge astfel la cuvinte, diagrame, ecuaţii matematice, şi tabele conţinând cifre. În aşa numitele modele economice  clasice,  se folosesc în mod special diagramele pentru a descrie comportamentele destinate optimizării.

Succesul omului de afaceri american Ross Perot, supranumit şi  “miliardarul enigmă”,  se poate parţial explica prin folosirea intensă a diagramelor, --celebrele “Ross Perot charts”--, însoţite de o bună legendă, sau, cum spuneam, de „formularea problemei în cuvinte”. Este evident că valoarea folosirii cuvintelor potrivite se menţine şi după ce a fost trasată diagrama, nu doar la faza iniţială,  înainte de  diagramă, fază pe care noi am denumit - o „construirea unui trop literar”.  

Ce vrem să înţelegem prin sintagma „trop literar”?  Trebuie să înţelegem că nu există de facto „realitatea directă”. Conceptul de „realitate directă” a fost propagat de ideologia marxist- leninistă. Comunismul din România l-  a persecutat în mod special pe omul de cultură Constantin Rădulescu-Motru (1868 -1957) tocmai pentru că sistemul filosofic pe care îl construise acesta excludea credinţa în „realitatea directă”. Constantin Rădulescu-Motru spunea că se poate ajunge la realitate, de fapt se pot harpona anumite fragmente  din realitate,  numai prin folosirea principiului identităţii din logică. Ei bine,  tropul ca şi modelul ştiinţific sunt folosite de  omul modern,  chiar de omul postmodern, la fel cum folosea omul primitiv arcul şi săgeata pentru a prinde vînatul. Cu alte cuvinte, tropul şi modelul ştiinţific sunt arme vitale pentru omul modern şi  postmodern, ele sunt instrumente care îi asigură supravieţuirea. Această concepţie se cheamă „instrumentalismul logic”.

Titus Filipas

Ara que vénen temps de crisi i restructuració econòmica, és un bon moment per fer una mica de perspectiva i del moment en què vivim. El model econòmic d’un país no és quelcom aïllat de la resta de la vida social i per tant, que un sector econòmic concret sigui el tractor de l’economia nacional no només té conseqüències econòmiques. Els empresaris lligats a la construcció han esdevingut els principals agents econòmics del país juntament amb les entitats financeres, cosa que els ha donat quotes de poder polític formal i informal. Els càrrecs electes, des del nivell municipal al nacional han hagut de tenir-los en compte tant si volien com si no, i les estructures burocràtiques de l’Estat també. Deixant de banda el tema de la corrupció urbanística, des d’un punt de vista legal el pes dels arquitectes i dels gestors del sòl dins els ajuntaments i comunitats autònomes s’ha multiplicat en els darrers anys per tal d’optimitzar les relacions amb el motor econòmic del país. Això ha tingut un impacte menor a Barcelona, on l’economia està força més diversificada, però en d’altres indrets d’Espanya les ciutats han posat en la construcció totes les seves esperances de creixement. L’esclat de la bombolla immobiliaria (perquè per molt que ens vulguin vendre que no, hi ha hagut una bombolla especulativa) no significa una crisi conjuntural que generarà atur i de la que s’haurà de sortir, sinó el final d’un model de país i de ciutat. En aquest sentit, la construcció significa l’úlitm refugi d’un sistema productiu de baixa productivitat. Donat que la construcció no es pot deslocalitzar, era un model vàlid per a un país amb nivells educatius baixos i un impacte escàs de les tecnologies del coneixement.

Ara, però, arriba l’hora del canvi estructural. Com qualsevol canvi en el model productiu, hi haurà moltes resistències, també dins l’aparell de l’Estat. Com canviar les estructures internes i les dinàmiques creades en els ajuntaments? Com pal·liaran la falta d’ingressos degut a la fi del model? Un exemple de les contradiccions que estan sortint és l’argument segons el qual s’ha d’ajudar a les empreses de la construcció en aquest moment de crisi. Aquest argument respon a la força del sector de la construcció dins el conjunt de la societat, des dels ciutadans a les institucions polítiques, des de les mentalitats individuals a les institucions polítiques formals. Tot i així, sembla que tot comença a canviar i que el model econòmic comença a ser qüestionat. En termes sociològics les constructores i immobiliàries perden prestigi social i el seu negoci es veu cada cop més ilícit. Des d’un punt de vista econòmic hauriem d’anar aprenent que en un món globalitzat no es venen duros a quatre pessetes i que si volem uns nivells de benestar alts hem d’apostar per models econòmics de coneixement. A baixa productivitat sempre sempre ens guanyarà la Xina.

Un joc este simetric in cazul in care fiecare dintre participanti dispune de seturi de strategii identice. Dilema prizonierului este una dintre reprezentarile clasice ale acestui tip de joc. Alte jocuri care se incadreaza in aceasi categorie sunt: Chicken Game, Stag Hunt si Battle of the Sexes (am folosit denumirile in engleza, pentru ca acestea sunt mai raspandite), desi  dintre acestea Chicken Game este poate singurul la fel de cunoscut ca si Dilema Prizonierului (mai ales luand in considerare aplicatiile acestui joc).

Denumirea si modelul jocului isi au originea in jocul raspandit mai ales printre tinerii americani si care consta in doua masini care pornesc una inspre cealalta pe o singura banda. Pentru a evita coliziunea frontala (cel  mai rau deznodamant posibil), unul dintre soferi trebuie sa se dea la o parte. Insa cel care se da la  o parte pierde jocul si este considerat las ("chicken"). Principiul jocului consta in faptul ca strategia cu care fiecare in parte ar castiga cel mai mult, este totusi strategia care, daca este aleasa de ambii participanti, duce la cel mai nefavorabil deznodamant posibil. Cea mai cunoscuta ilustrare a aplicarii acestui tip de strategie este, in domeniul politicii internationale, criza rachetelor din Cuba din timpul Razboiului Rece.

Un joc este asimetric in cazul in care setul de strategii aplicabile de catre un participant difera de setul de strategii aplicabile de catre celalalt/ceilalti participanti. Un bun exemplu pentru acest tip de joc este Jocul Utimatumului. Acesta consta in doi participanti, iar in modelul pur teoretic jocul este irepetitiv. Participantul A face o oferta pentru impartirea unei anumite sume de bani. Participantul B are doua optiuni (poate alege doua strategii diferite): fie accepta oferta, fie o refuza. Daca accepta, amandoi jucatorii primesc o parte din bani conform ofertei, daca insa nu accepta oferta nici unul nu primeste nimic. Caracterul de ultimatum al jocului reiese din imposibilitatea lui A de a face o a doua oferta, in cazul in care prima este refuzata. De asemenea, B nu poate face o contra-oferta, daca el considera ca impartirea initiala este mult prea dezavantajoasa pentru el.

In acest tip de model, decizia cea ma rationala din partea lui B, ar fi sa accete orice oferta in care suma ce i-ar reveni lui este mai mare de 0 (zero) - e mai bine sa primesti ceva, decat nimic. Din aceasta perspectiva, refuzul unei sume mici si in consecinta alegerea optiunii in care nimeni nu primeste nimic, pare o decizie irationala si intr-adevar, in interactiunile sociale si economice care se bazeaza pe acest model, experienta arata ca oferta care are cele mai mari sanse de a fi acceptata de catre B este oferta de tip 50%-50%, iar ofertele in care B ar primi mai putin de 20% din suma sunt de regula refuzate. Analistii economisti rezolva  aceasta contradictie prin faptul ca modelul irepetitiv nu corespunde realitatii: interactiunile intre doi invidizi, grupuri etc. nu se reduc de obicei la o singura "runda". In realitate "jocurile" constau din mai multe runde, nu intr-una singura. Asa ajungem la concluzia ca strategia care pe termen scurt se doveste intr-adevar irationala (refuzul sumei mici), pe termen lung insa pare decizia cea mai rationala deoarece la a doua "runda" B poate conta pe faptul ca A a invatat din prima runda si, pentru a evita situatia in care nici el nu s-ar alege cu nici un castig, exista mari sanse ca va face o oferta mai avantajoasa pentru B. Modelul are cele mai raspandite aplicatii in negocierile economice.